|
În colaborare cu revista Școala9 am scris un articol despre bulimie, impactul celorlalți în declanșarea ei, cum se manifestă și ce se poate face, inspirat din propria experiență. 
0 Comments
În colaborare cu revista Școala9, am scris un articol bazat pe modelul ABC cognitiv-comportamental, și cum pot părinții să aplice acest model în discuțiile problematice cu adolescenții lor  Întâlnim persoane care trec prin viață fără a se căsători; întâlnim oameni care au ajuns adulți fără experiența vieții de familie. Însă, foarte rar întâlnim pe cineva care trece prin viață fără să fi legat prietenii.   Cel mai lung studiu despre fericire conclude că fericirea umană e direct proporțională cu calitatea relațiilor pe care le avem. Prieteniile sunt necesare pentru a trăi vieți tolerabile, plăcute, cu sens. Nu numai că oferă recompense constant pe parcursul vieții prin simplul fapt că există, prieteniile servesc ca o ancoră afectivă și cognitivă în percepția pe care o avem despre lume. Ce se întâmplă când prieteniile se sfârșesc? Când suntem părăsiți de partener emoțiile sunt izbitoare, doar la asta ne putem gândi. Despărțirea de partener e tematica omenirii de mult timp: în piese de teatru, în telenovele, pe Netflix. Când începem o relație de cuplu intrăm în ea cu speranța că va dura și cu frica de a nu se sfârși. Dacă se sfârșește ne așteptăm la ce va urma: suntem supărați, plângem, le povestim altora, ascultăm încurajările ”Nu era pentru tine”, ”Vei găsi pe altcineva” și după o vreme ne trece. Reușim să trecem mai departe. Când suntem părăsiți de un prieten nu e chiar așa. Despărțirea de prieteni nu e peste tot în piese de teatru, în telenovele, pe Netflix. Când formăm o relație de prietenie nu intrăm în ea cu speranța că va dura și cu frica de a nu se sfârși. Prietenia doar se întâmplă. Relațiile de prietenie care se răcesc au deobicei ca leitmotiv timpul. ”Scuze, nu prea am avut timp perioada asta”, ”Scuze, am o perioadă mai aglomerată”, ”Scuze, sper ca mă înțelegi”. Și înțelegem, toți avem perioade mai aglomerate și știm cum e. Dar încet încet nu mai vine de la noi primul pas. La început credem că poate chiar e doar o perioadă. Dar trec șase luni, trece un an și ne gândim: ”eu am păstrat legătura cu persoanele apropiate și când eram ocupat”. Și atunci te lovește… că nu mai ești una din persoanele apropiate. Tips&Tricks:
Totul în jurul nostru încetinește în timpul iernii. Ziua se scurtează, unele animale hibernează… privind in perspectivă e greu de crezut că omul nu e afectat de venirea iernii.   Demult-demult, omul de peșteră își optimiza comportamentele de reproducere și hrănire pentru mai mari șanse de supraviețuire odată cu venirea iernii. Chiar dacă viața modernă ne-a oferit libertatea de a nu mai depinde de lumina naturală și căldura altor anotimpuri pentru a supraviețui, încă trecem prin schimbări la venirea anotimpului rece:
Unii dintre noi ne simțim mai rău decât alții în perioada iernii. În cazul ăsta ar putea fi vorba de Tulburarea Afectivă Sezonieră, așa-numita depresie de iarnă. Depresia de iarnă e un tip de depresie care se manifestă în aceeași perioadă a anului (deobicei sfârșit de toamnă și iarna) mai mult de 2 ani la rând. Chiar dacă simptomele pot fi aceleași cu depresia, se diferențiază datorită perioadei specifice în care apare. Simptome:
Tips & Tricks: 1. Expune-te la lumină! Melatonina (hormonul somnului) este stimulată de absența luminii, des întâlnită în perioada iernii și de aici apare somnolența și apatia. Încearcă o plimbare când e însorit afară sau să-ți muți biroul mai aproape de fereastră. 2. Crește-ți serotonina! Serotonina e hormonul fericirii. Activitatea fizică crește rata și frecvența declanșării serotoninei în creier. Sunt recomandate exerciții ”cardio”: mers pe jos, alergat, bicicletă/cycling, înot, squash. Chiar dacă nu ai chef, ignoră emoția și gândește-te că te vei simți mai fericit, mai motivat și cu chef de viață după. P.S.: Banana și ciocolata au serotonină 🙂  3. Atenție! Tendința e să mâncăm mai mult și să bem mai mult (mai ales că vin sărbătorile). Ai grijă la acumularea în greutate fiindcă poate accentua simptomele depresiei datorită scăderii stimei de sine. 4. Chiar dacă îți plac filmele horror sau dramă, încearcă să te axezi pe stand-up comedies și filme de comedie, măcar 10 zile. Sunt șanse mari să ai o schimbare de dispoziție în bine. 5. Programează o sesiune de consiliere. O tehnică folosită este Modelul ABC din Terapia Cognitiv Comportamentală, iar ideea de bază e că o persoană poate să schimbe felul în care se comportă, simte sau gândește prin schimbarea percepției. Pentru programare te aștept cu un SMS sau un telefon pe care îl găsești pe prima pagină împreună cu alte detalii despre locație. Surse:
De ce nu răspunde și totuși ne atrage?  Sunt multe motive din cauza cărora persoanele pe care le vrem mai aproape sunt din ce în ce mai îndepărtate de noi. O posibilitate frecvent întâlnită în sfera cuplurilor e incongruența stilului de atașament (acel ”nu e pentru tine/ nu vă potriviți”). Dacă facem o analogie cu personalitatea, care e un pattern de gânduri, emoții și comportamente, stilul de atașament e un pattern de gânduri, emoții și comportamente în contextul apropierii de o persoană. Bowlby, o personalitate cunoscută în ceea ce privește studiul atașamentului, propune o grupare a pattern-urilor de atașament în: stil securizant, anxios și evitant. E interesant că pattern-ul nostru de atașament cu potențiali parteneri e legat de atașamentul pe care l-am avut cu părinții. În funcție de ce apropiere primeam (sau nu) când eram mici de la părinți, așa s-a dezvoltat și stilul nostru de atașament de acum.  Dacă suntem un adult securizant, în general avem o satisfacție mai mare în relațiile de cuplu. Cel mai probabil am avut o relație de siguranță cu părinții noștri când eram mici. Puteam explora mediul în voie și ne întorceam oricând aveam nevoie la parinți, unde era călduț și bine. Ca adult, ni s-a format un model mental care ne dictează că figura de atașament (acum partenerul/a) e disponibil/ă, sensibil/ă la nevoi și suportiv/ă. Astfel, dacă avem o relație cu cineva, apar des sentimentele de siguranță, conexiune și libertate de a fi (Bowlby, 1980, p. 242).  Dacă suntem un adult cu stil anxios, în general suntem mai preocupați de viața amoroasă decât alții. Am avut o relație ambivalentă cu părinții când eram mici (ba erau, ba nu erau), și asta a format în noi o antenă pentru respingere. La vârsta adultă ni s-a format un model mental care ne dictează că figura de atașament (acum partenerul/a) s-ar putea să ne părăsească sau să-și piardă interesul. Din păcate, tocmai frica asta ne face și mai crispați și mai dependenți.  Dacă suntem un adult cu stil evitant, nu prea ne preocupă relațiile amoroase. Am avut o relație cam absentă cu părinții când eram mici (nu prea era cineva acolo la care să ne descărcăm și să ne accepte așa cum suntem). Așa că am învățat să ne descurcăm singuri și să nu depindem de nimeni. Ca adult, ni s-a format un model mental care ne dictează că nu avem nevoie de cineva să fie lângă noi. Relațiile noastre sunt scurte și superficiale și nu prea acordăm atenție acestui subiect.
Tips & Tricks:
|
