#BookReview: Câteva motive să iubești viața - Matt Haig „Câteva motive să iubești viața” este o carte pe care nu am putut să o încadrez într-o categorie anume, întrucât este o combinație între biografie și dezvoltare personală. Mi-a dat impresia că este un jurnal în care autorul a condensat toate acele mici lucruri din microuniversul lui care l-au ajutat să depășească o perioadă tulbure și tristă. Este o colecție ce cuprinde idei despre suferință, timp, știință, sănătate mentală și fizică, dar și încurajări, dialoguri între sinele aflat în plină furtună și sinele care a biruit furtuna, recomandări de cărți ce merită citite și evident, așa cum sugerează titlul... motive pentru care merită să rămâi în viață. Un jurnal creat cu scop terapeutic (să îți revezi experiența și să o integrezi în povestea vieții tale) și cu intenția de a fi împărtășit cu toți cei care suferă de depresie, anxietate și atacuri de panică, pentru a vedea că... nu sunt singurii care se confruntă cu aceste probleme (scriitorul oferă chiar și o listă a persoanelor publice – vedete, personalități istorice – despre care se cunoaște faptul că au avut depresie). Matt Haig relatează, cu o atitudine de acceptare a propriei persoane și de înțelegere a complexității ființei umane, despre experiența sa lamentabilă alături de „câinele cel negru al depresiei”. Autorul îmbină umorul cu teoriile științifice asupra depresiei, pe fondul retrăirii episoadelor marcante și marcate, de-a lungul vieții lui, de amprenta anxietății și a depresiei. Conform spuselor sale, a fost un copil sensibil, îngrijorat, temător, iar apoi, un adolescent instabil psihic, singuratic, neînțeles, iar autorul povestește anumite incidente din aceste perioade ale vieții tocmai pentru a încerca să justifice și să explice atât cititorilor, cât și sie însuși, de ce a căzut în abisul rece al depresiei, atât de aproape fiind de a comite un act regretabil, suicidul. Acesta descrie, cu sinceritate, simptomele stării sale depresive și gândurile care îi inundau mintea în timpul atacurilor de panică ce l-au capturat într-o viață mărginită de temeri și de îngrijorări și în care unica alinare a fricilor părea să fie iubita lui, o viață ca o cutie goală, dar plină cu iubire. Abordează, de asemenea, cu deschidere, atât clișeele la care oamenii recurg încercând să îi ajute pe cei melancolici din jurul lor să se simtă mai veseli, cât și fenomenul stigmatizării persoanelor diagnosticate cu diverse tulburări mentale și încearcă, prin empatie și compasiune, să le normalizeze experiențele. Când ești deprimat, este mai greu să îți amintești că există un soare strălucitor dincolo de norii cenușii de pe cerul tău. Este mai greu să te bucuri de micile plăceri ale vieții, să te uiți, din când în când, și la partea plină a paharului. Autorul cărții s-a luptat câțiva ani din tinerețea lui cu depresia, dar cu ajutorul familiei, al cărților și al scrisului, a reușit să o învingă. De aceea, mesajul fundamental transmis de el prin această carte este să nu renunțăm la viață și să nu uităm că niciodată nu suntem singuri în această luptă continuă cu gândurile negre. Să descoperim ceea ce ne ajută să ne simțim mai bine și să practicăm acele lucruri cât mai des posibil. Depresia este, după cum spune Haig, „un război interior”, „o gaură neagră”, „o absență”, „un cod dăunător din sistemul de operare al minții tale”, dar, în același timp, este și... „mai mică decât tine”. *Recenzie realizată de psiholog Diana Pitei.
0 Comments
Leave a Reply. |